loading...
loading...

Mesajul transmis

Te face un Share?

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a reacţionat joi,
înaintea şedinţei de Consiliu General, faţă de criticile
aduse de opoziţie şi de sindicaliştii din administraţie în
ceea ce priveşte desfiinţarea mai multor administrații.

Activitatea Administraţiei Străzilor, Administraţiei Fondului
Imobiliar, ALPAB şi Administraţiei Cimitirelor va fi preluată
în totalitate de companiile municipale. Firea a subliniat că
„nu se întâmplă nimic necurat” în aceste companii municipale,
care oricum sunt verificate de instituţiile statului, de Curtea
de Conturi şi de ANAF „chiar şi de câte două ori pe săptămână”.
Edilul a mai spus că administraţiile şi regiile erau păguboase
şi a trimis de mai multe ori Corpul de Control al primarului
general la ALPAB, de exemplu, dar mai mult decât atât nu poate
face şi nu se va duce „cu denunţul”, pentru că nu este
„plângăcios de serviciu”.

Am spus din prima zi când am preluat mandatul că îmi
propun şi voi milita pentru schimbarea modelului administrativ,
transformarea regiilor şi administraţiilor în companii
municipale, pe model european. Cei mai mulţi angajaţi ai
acestor administraţii au înţeles că este vorba de un proiect
important pentru că aceste companii sunt verificate chiar şi de
câte două ori pe săptămână de Curtea de Conturi, de ANAF, să
nu-şi facă nimeni grijă că se întâmplă ceva necurat, aşa cum
s-a întâmplat de multe ori în regii şi administraţii. V-am spus
cum la Administraţia Străzilor, o celebră companie cumpăra
componente de semafoare de 1.000 de ori mai scumpe. V-am dat
nenumărate exemple şi aştept ca instituţiile statului să-şi
facă treaba şi în ceea ce priveşte ALPAB-ul. Mai mult decât să
trimit Corpul de Control acolo nu am ce să fac, eu nu mă duc cu
denunţul, nu sunt plângăcios de serviciu
”, a declarat joi
primarul Capitalei Gabriela Firea, înaintea şedinţei de
Consiliu General, potrivit . 

Ea a spus că cei mai mulţi angajaţi ai administraţiilor care
vor fi desfiinţate au înţeles şi deja s-au transferat la
companiile municipale, unde beneficiază de toate drepturile.
Firea a adăugat că nu poate plăti salarii compensatorii
angajaţilor din administraţiile care se desfiinţează pentru că
ei se vor angaja imediat în companii şi nu ar fi normal.

Au fost oameni care au înţeles că nu avem motive legale
pentru a acorda fiecărui angajat 20.000 de euro sume
compensatorii. De ce să plătim sume compensatorii, iar a doua
zi să se angajeze la companiile municipale? Se angajează în
secunda următoare
”, a explicat Firea.

Edilul a acuzat angajaţii administraţiilor şi pe unii
consilieri generali din opoziţie de şantaj şi presiuni.

Nu voi ceda acestui şantaj, eu respect legea. Nu se face
dreptate cu şantaj şi nici administraţie cu presiuni. Cei care
au anunţat că nu vor voota le transmit doar că îmi fac datoria
de primar, vin cu proiecte bune pentru bucureşteni, voi votaţi
sau nu. Mai departe, mize mici, meschine, şantaj, eu nu mai
cedez. Azi se va face lumină, cine votează pentru bucureşteni
şi cine practică şantaj la adresa mea. Vă spun public că
sunteţi liberi să votaţi cum doriţi, dar eu vă sfătuiesc să
votaţi cu gândul la cei care v-au ales aici, nu-i sacrificaţi
pe bucureşteni
”, a spus Gabriela Firea.

Primăria Capitalei va desfiinţa administraţiile din subordinea
sa care se ocupă de serviciile publice, mai exact Administraţia
Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB), Administraţia Străzilor,
Administraţia Fondului Imobiliar şi Administraţia Cimitirelor
şi Crematoriilor Umane. După desfiinţarea administraţiilor,
serviciile publice pe care le prestau acestea vor fi
desfăşurate de companiile municipale, iar contractele
angajaţilor încetează de drept.

Municipalitatea argumentează necesitatea desfiinţării acestor
adminsitraţii pentru „eliminarea paralelismului, stabilirea
concretă şi efectivă a responsabilităţilor”, în condiţiile în
care în luna august CGMB a adoptat o hotărâre prin care
gestiunea unor servicii publice derulate de Administraţia
Străzilor a trecut la companiile municipale.

Prin desfiinţarea acestor administraţii, contractele
angajaţilor încetează de drept, aşa cum se arată şi în
proiectul de hotărâre.

Companiile municipale care au calitatea de delegat în
cadrul gestiunii serviciului, respectiv pentru prestarea
atribuţiilor preluate de la delegator, pentru acoperirea
necesarului de personal, vor putea acoperi acest deficit prin
punerea la dispoziţia angajatorilor (…) situaţia posturilor
vacante
”, se arată în proiectul de hotărâre.

Concret, cei care lucrează în prezent în administraţiile
enumerate mai sus au posibilitatea de a se angaja la companiile
municipale, în funcţie de numărul de posturi libere, nu sunt
transferaţi automat de la un angajator la altul.

Pe găsiți
imaginile momentului din România, dar și din lume!

Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer

Te face un Share?
Citeste mai mult pe STIRILEPROTV

Aceasta stire este protejata!

Deblocheaza articolul distribuindu-l pe Facebook!

Se verifica...

loading...
loading...