loading...
loading...

Tânără rănită: ”Ei pot să plece, să se ducă, să se distreze, noi nu. Eu nu am voie să stau nici măcar în soare”

Te face un Share?

O nouă amânare a fost dispusă de Tribunalul Bucureşti, luni,
în dosarul Colectiv, pe motivul lipsei procedurii.

Părinţii unei tinere rănite spun că îi vor scrie procurorului
general al României, pentru a îi cere ajutorul în urgentarea
cauzei, urmând să apeleze şi la CEDO.

„Trebuie să se facă dreptate şi noi nu ne vom lăsa în acest
proces. Vom lupta pe toate părţile. Mergem şi la CEDO şi
oriunde”
, a declarat Maria Apostol, mama
uneia dintre supravieţuitoarele tragediei din club Colectiv,
conform

După doi ani şi jumătate de la incendiul din Colectiv, tatăl
Adinei Apostol, unul dintre supravieţuitori, a făcut un apel
„disperat” la procurorul general Augustin Lazăr „pentru a face
ceva ca să meargă ceva în ţara asta, să meargă procesele
astea”.

„Nu se poate aşa ceva. Sunt 65 de morţi, sunt aproape 200
de oameni care sunt distruşi pe viaţă, care nu vor mai fi
oameni niciodată. O să-i trimitem special o scrisoare (n.r. lui
Augustin Lazăr) ca să intervină cumva, după litera legii”,

a explicat tatăl fetei.

Citește și

La rândul ei, Adina Apostol a declarat că nu i se are normal că
cererea unuia dintre patronii clubului Colectiv, inculpat în
dosar, i-a fost aprobată cererea pentru a putea pleca în
străinătate.

„Este incredibil. Am înţeles că este vorba de prezumţia de
nevinovăţie, doar că ei au voie să facă ce vor. Ei pot să
plece, să se ducă, să se distreze, noi nu. Eu nu am voie să
stau nici măcar în soare. Nu poate să mă bată soarele pe faţă
pentru că pot face cancer şi ei au voie să plece în Republica
Mauritius, Madagascar şi unde mai vor, ca eventual să nu se mai
întoarcă”,
a afirmat Adina Apostol.

În opinia ei, amânările repetate în instanţă înseamnă „un stres
în plus”.

„Sunt un stres în plus. De fiecare dată venim şi stăm o
oră, apoi plecăm pentru că este lipsă de procedură, deoarece
anumite persoane nu răspund citaţiilor sau nu sunt la aceeaşi
adresă. Fac un apel către cei care sunt implicaţi în mod direct
în acest proces să vorbească cu avocaţi, chiar dacă nu-i
interesează măcar să anunţe completul de judecată ca să nu mai
stăm după ei. Ne punem piedici unul altuia acum”,
a
precizat Adina Apostol, adăugând că încă mai are 15 operaţii de
făcut, intervenţii care se succes la o lună şi jumătate
distanţă, fapt pentru care nu-şi poate începe încă serviciul.

Fostul primar al Sectorului 4, Cristian
Popescu-Piedone
, inculpat în dosarul Colectiv, a
explicat că nu de el „ţin aceste amânări”.

„Am fost şi voi fi prezent la toate termenele. Nu de mine
ţin aceste amânări. Lipsa de procedură nu este invocată de mine
şi nu din cauza mea e lipsă de procedură”,
a declarat
fostul edil al Sectorului 4.

Amânare pe 12 februarie

Judecarea dosarului a fost amânată, în 12 februarie, pentru 26
martie, din cauza neîndeplinirii procedurii de citare cu două
părţi civile care se află în Spania.

Procesul a început pe fond în mai 2017, însă a fost amânat de
mai multe ori din motive procedurale, în principal pentru că nu
au fost citate corect părţile vătămate din dosar.

Patronii clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul
Gancea şi Costin Mincu – sunt acuzaţi de ucidere din culpă,
vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate
şi sănătate în muncă. În dosar mai sunt judecaţi Daniela Niţă –
patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists
SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist),
precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden
Ideas Fireworks Artists SRL.

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că
patronii Colectiv „au încurajat şi permis accesul unui număr de
persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în
care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în
caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol
pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului
situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condiţiile
amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi,
caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile,
montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea
costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare
fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă
poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui
incendiu în seara de 30.10.2015”.

Anchetatorii mai arată că Alin George Anastasescu, Paul Gancea
şi Costin Mincu „nu au asigurat cadrul organizatoric şi
mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, (…) nu
au luat măsuri pentru evacuarea personalului şi a clienţilor
prin asigurarea unui număr de căi de ieşire suficient şi
prevăzut de lege, marcate şi dotate corespunzător, şi nu au
stabilit clauze privind sănătatea şi securitatea în muncă cu
prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea şi
sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea
contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL
şi SC Digidream Multimedia SRL”.

Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone este
acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu
dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit,
cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice
şi ale Sectorului 4 al municipiului Bucureşti. De asemenea, au
fost deferite justiţiei alte trei persoane din cadrul
primăriei: Aurelia Iofciu – şef al Serviciului autorizări
comerciale, Larisa Luminiţa Ganea – consilier superior, Ramona
Sandra Moţoc – referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi
serviciu.

Potrivit DNA, infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în
sarcina inculpaţilor constă în eliberarea acordurilor şi
autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale
într-o modalitate care a încălcat prevederile legale
referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că
nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după
emiterea autorizaţiilor.

Pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei au fost trimişi
în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzaţi de abuz în
serviciu.

Potrivit procurorilor, deşi au făcut mai multe deplasări la
clubul Colectiv, Antonina Radu şi George Matei nu au întocmit
niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au
întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată
în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără
aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau
obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în
domeniu.

Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer

Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer

Tags:

Te face un Share?
Citeste mai mult pe STIRILEPROTV

Aceasta stire este protejata!

Deblocheaza articolul distribuindu-l pe Facebook!

Se verifica...

loading...
loading...