a postat în mediul
online un anunţ care a emoţionat o mulţime de oameni. Din
păcate, frumoasa Mara Bănică trăieşte clipe greu de
descris în cuvinte. 

a pierdut una
dintre fiinţele pe care le iubea cel mai mult. Pe
o reţea de socializare, jurnalista a postat un mesaj
care a emoţionat
un număr mare de oameni. 

„A murit Zorro. Avea 11 ani şi Dima îl considera
fratele lui, deşi e câine. Am aflat că e grav bolnav în
urmă cu câteva luni. Am reuşit să-i prelungim viaţa cu
tratamente, ecografii, analize…Părea că şi-a revenit.
Acum o jumătate de oră, însă, a făcut infarct fatal. În
casă, plângem toţi. Cred că doar cei care au animale pot
înţelege ce înseamnă asta. Dumnezeu să-l ierte”
,
a scris Mara Bănică. 

Citeşte şi: 

„Cumplit! Casa o să pară goală, ştiu ce zici şi ce
simţi! Rămân amintirile frumoase şi mai ales amintirea
unei iubiri sincere şi curate / Îmi pare sincer rău /
Când pleacă un membru al familiei e firesc să resimţi
durerea pierderii. Dumnezeu să te ierte,
Zorro!”
, au fost o parte din comentariile din
mediul online. 

Dacă vrei să fii la curent cu cele mai noi ştiri din
ţară, dar şi din întreaga lume, te așteptăm și pe pagina
de . Avem şi pagină
de .

A.G.